Mesaj de pe Marte

Nu stiam daca va mai fii nevoie... dar se pare ca oamenii banali, pamantenii nu se mai descurca fara noi.. Asa ca... iata un nou mesaj..

Chair si dupa plecarea pe Marte tot despre noi se discuta.. E si normal. Suntem persoane complexe, cu vise si idealuri. Noi visam sa cucerim lumea si tot universul, voi inca nu stiti cum e sa chiuliti.

Poate ca suntem niste ratati patetici, jalnici si cum vreti voi.. Dar pe noi nu ne opreste rautatea si realitatea trista. Noi avem o alta lumea.. poate de accea am plecat. Sau poate doar pentru ca locul nostru nu este printre voi. Noi suntem fericiti imreuna.. nu avem nevoie de nimeni, cu atat mai putin de voi.

Ce gandire banala...chiar nu imi vine sa cred... Sa nu realizezi ce fericiti suntem in lumea noastra, departe de voi. Sau sa incercati sa va autoconvingeti ca stiti sa visati...

Ati uitat cu desavarsire, de aceea nu sunteti primiti pe Marte. Realitatea a invadat mintea voastra si e un zid puternic care limiteaza gandirea.. Visul a devenit inutil in realitatea trista in care traiti. Va este greu sa acceptati ca nu sunt doar fite.. sau ca ceea ce facem noi este real. Noi inca simtitm, traim profund fiecare moment, pe cand voi ati devenit indiferenti fata de tot ce inseamna trecut. Nici macar prezentul nu il valorificati.. Sa nu mai vorbim de viitor.. Nu stiti ce urmeaza sa faceti, nu visati, nu ganditi.

Si totusi presupuneti ca va pare rau pentru amintiri distruse.. dar voi le'ati murdarit cu mult timp inainte, discutand la adresa persoanelor la care eu tin cel mai mult..

Dar pana la urma..noi suntem niste ratati idioti si nebuni. da si?! Stiu ca ati vrea si voi..dar nu puteti. Noi suntem fericiti impreuna.. Voi nu puteti.

Probabil ati pierdut pasaportul spre Marte... Greu il veti gasi.. poate, candva... Probabil, posibil, posibil sa nu...

Ramaneti totusi aici, in lumea voastra.. sau mai bine in realitatea voastra. Visati la zile insorite si lasati visele marete pentru noi..

Ratatii gandesc, idiotii fac cele mai amuzante chestii, iar cei patetici vor fi mereu fericiti.

Judeci si esti judecat...

Oricum, este doar un mesaj.. de pe Marte. Nu ma astept sa fie inteles de catre voi, oamenii de rand, oamenii banali..

Poate ca acest mesaj de va autodistruge. Poate ca nu..

Cititi o data, de doua ori, pana intelegeti;)...

Have fun!

E prea departe..

Era mult prea frig afara... Si cu toate acestea, era primavara..
Ea se plimba, singura, prin acele locuri atat de bine cunoscute. Dorea parca sa inspire parfumul serilor de altadata. Batea vantul, soarele se ascundea. Razele sale nu doreau sa dea nastere acelor amintiri ascunse atat de bine in iarna grea ce trecuse. Fata tremura. Simtea briza rece si stia ca nimic nu mai e cum a fost. Era trista ca a durat atat de putin.
Dar eu cred ca tocmai acesta a fost farmecul. Ea nu crede asta. Mi'a spus ca i'ar fi placut sa dureze o vesnicie. Isi amintea acea seara tarzie si rece cand te'a intalnit..
Iti amintesti si tu surasul ei amar, increderea pierduta si acei ochi tristi ce pareau din alta lume. Ai ramas langa ea, a'i luat'o de mana si ai invatat'o sa priveasca din nou stelele, sa zambeasca su sa fie fericita. Toti stiau sa treaca pe langa ea, dar tu nu puteai pleca. Erai furat in paradisul ei, intr'o lume mult mai diferita si mai profunda decat cunoscusesi tu pana atunci.
Ati ramas pe o banca in parc. Ii cantai.. iar ea s'a lasat purtata de vorbele tale frumoase. Amandoi erati fericiti. Stiu totul, mi'a povestit ea. Simteai ca timpul nu are valoare si nu o lasai sa plece.. Nu stii ce sclipire are in ochi cand vorbeste despre acele vremuri. Si incepe sa planga. Oare amintirile dor? Sigur ca nu... Doare doar gandul ca ele nu se pot repeta si ca poate candva vor fi uitate.
Isi aminteste ce mult isi dorea sa plecati departe. rade si ea cand se gandeste.. Voia sa simta nisipul fierbinte si sa inteleaga tainele marii...
Dar aici se termina totul. Plange amintindu'si seara in care ai hotarat sa pleci. te privea cu chipul sfarsit de durere de la geam. Spunea ca si tu ai privit inapoi. Spera ca totusi nu ai vrut sa pleci. Dar stie ca nu te'ai mai intors vreodata. A fost poate mult prea tarziu. Mi'a spus ca a plans, desi nu voia. Se plimba singura si voia sa aduca trecutul tot mai aproape. Dar parea ca se ascunde. Ai luat totul cu tine.. Timpul, visele, gandurile.. Era ca si cand nimic nu ar fi existat. Doar un gol, suferinta ce demonstrau ca erai real, o parte din ea si din visul ei. O poveste.. trista ce se sfarseste inainte de vreme.
A plecat la mare.. A plecat doar sa simta mirosul clipelor de altadata. A plecat si spunea ca se va ascunde pentru a intelege tainele marii. Stia ca aici nimic nu e vesnic, poate doar zbuciumul si suferinta.. siguratatea..
Ultima data am vazut'o cu un bagaj asteptand trenul. Probabil inca mai cauta fericirea si libertatea pe care le'a pierdut. Mi'e dor de ochii ei tristi.. Daca ar fi aici nu i'as mai spune cat de frumoasa e viata... Mi'e frica sa nu plece in cautarea ei.. As invata'o sa traiasca in lumea in care ii place. I'as interzice sa te caute prin amintiri. Dar ea e atat de departe. Poate prea departe pentru ca fericirea si dragostea sa o gaseasca.
Dar se va intoarce, zambind, pastrand acea aroma unica de tristete. Asa e ea.. Te vor surprinde dragostea si delicatetea din gesturile ei..
S'a schimbat si totusi se gandeste la tine. Pana la urma e aceeasi fata indragostita de mare, de soarele de mai, de cerul instelat si de vise..
Imi lipseste chipul ei, pasiunea si melancolia din priviri.. Imi lipseste ea si totusi se va intoarce candva... Pana atunci e prea departe! Prea tarziu!

...

-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari. Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg.

Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate. In final,inteleptul concluziona, zicand: -Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.

Plec pe Marte...

A plecat pe Marte. De ce l'ati facut sa plece?
Mie mi'e asa de dor de el. Nu mai e aici, sa il privesc in ochi si sa raman zambind si visand...
Mi'e dor poate de tot ce am avut, a plecat departe.
Unde e sa il iau in brate si sa ma las purtata de val? Unde e sa imi spuna ca totul va fi bine. Vreau sa ma minta iar asa de frumos cum o facea candva.. L'ati facut sa plece. Si niciodata nu se va mai intoarce. Cu ce v'a gresit? Era diferit de cum il stiati voi. L'ati judecat, desi nu merita. A avut incredere in voi si l'ati dezamagit. A plecat plangand.. Si m'a luat cu el... si nu am plecat singura. Am plecat cu toti cei care simt si gandesc la fel. Am plecat fericiti si visand la o viata apropiata de perfectiune. Pe cand voi ati ramas acceptand o lume total imperfecta. Noi inca visam, voi nu mai stiti cum... Tot ce conteaza e ura pe care o purtati... sau poate ca nu e ura, ci pura indiferenta. Indiferenta fata de ce a fost candva... Ne acuzati ca nu pastram vii amintiriile... Noi?! Noi suntem cei care pastram totul in sufletul nostru. Noi credem in El... in tot ce e frumos. Noi nu judecam, acceptam.
Amintirile voastre s'au transformat treptat..le'ati distrus cand le'ati amestecat cu alte sentimente din inima voastra. Ce ati facut mai exact? Ati incercat sa ignorati si sa inlocuiti parti ce au disparut de mult. Dar nimic nu se uita. Totul ramane undeva acolo... Si desi a plecat departe nu veti pierde amintirea lui.

Pentru ca el e prietenia ce v'a unit atatia ani... prietenia ce v'a facut mai buni si v'a apropiat cum nu ati sperat vreodata.
Dar l'ati facut sa plece departe si ne'a luat si pe noi cu el...
Am plecat pe Marte... si mie cel putin mi'e dor de lumea pe care am lasat'o aici... Dar acolo prietenia are o alta valoare. Acolo poti sa zambesti si sa fii fericit. Acolo poti fi un ciudat, un visator, orice vrei tu... Toti te accepta, te inteleg si te sustin.
Cand prietenia va reaparea in sufletul vostru, sau mai bine zis cand o veti accepta din nou in sufletul vostru, atunci veti gasi puterea sa ne urmati..

Pana atunci, acesta ramane doar un mesaj...de pe Marte...

Smile:)

Stii? Era mult prea placut sa raman singura pe o banca si sa ma bucur de soarele si de vantul ce vestesc sosirea primaverii.

Era mult prea placut sa simt din nou acea caldura din sufletul meu, sa iubesc viata, sa simt fericirea, sa imi amintesc cu placere de ziua ce urma sa se sfarseasca in curand...

Zambeam asa cum obisnuiam in vremurile in care le tineam tuturor predici si tipam la toti cei are indrazneau sa afirme ceva nepotrivit despre viata pe care o ducem..

Zambeam, iubeam cerul senin, persoanele din jurul meu, razele soarelui, florile si totul...

Azi toata lumea a fost mai buna, prietenia si fericirea ne invaluiau pe toti..

Si ce a fost cel mai frumos? Pai faptul ca la pranz m'am plimbat putin in fata liceului si desi m'am simtit ciudata cand am revazut chipul persoanelor la care am tinut candva enorm, totul a fost bine. Desi in sufletul meu lucrurile pareau ca o iau razna, am privit totul cu indiferenta. Pana la urma nu e cel mai important sa pastrezi amintirea curata a momentelor de altadata?

Da, imi place sa ma plimb in acea pauza. Poate pentru ca totul e frumos, sau pote pentru ca mereu rad si e amuzant... Sau poate pur si simplu pentru ca ador sa ma plimb... cine stie?

Oricum, invatam zilnic sa fim tot mai fericiti. Si eu invat sa zambesc, sa simt ca traiesc si sa ma bucur de fiecare clipa... De ce? Pentru ca viata e frumoasa, oricum e ea!

Si ca de obicei... sper sa va placa desenul de mai sus. Sa invatati sa zburati si sa gasiti fericirea pretutindeni.. Nu'i asa ca e frumos?

1 Martie!

Cred ca totul a inceput in dimineata in care m'am trezit atat de fericita incat am deschis geamul imediat si am lasat adierea usoara a vantului sa ma surprinda.
Sau nu.. poate era ziua in care am realizat ca ma doare capul ingrozitor si sunt mai ametita decat am fost vreodata..
Si totusi.. era acea seara de luni, cand am hotarat ca totul se schimbase. Nu mai eram aceeasi si nu mai aveam acelasi idealuri cu ele... Atunci am hotarat ca trebuie sa las in urma o anumita perioada din viata mea si sa pasesc zambitoare spre o alta lumea, care ma va face din nou fericita si ma va ajuta sa uit cat de curand tristetea uitata in sufletul meu in ziua in care am decis ca totul se terminase.
E primavara, e 1 martie! De aceea am decis sa va scriu. Mai e putin si vine vara. mi'e teama sa spun asta. Stiu ca nu va mai fii vreodata la fel. Dar soarele va continua sa ne mangaie cu razele sale, iar florile vor imprastia aceeasi mireasma placuta a prieteniei, inocentei si fericirii. Va fii mereu la fel, pentru ca sufletul nostru nu se va schimba.. E atat de greu cand totul e nou, cand iti impui sa lasi in urma amintiri si clipe minunate, doar pentru a lasa loc fericirii celorlalte persoane si pentru a incerca sa iti gasesti locul undeva...
O sa incerc sa nu mai amintesc de vremurile ce s'au stins acum multa vreme. Vreau doar sa imi amintesc ultima seara de vara, cand a plouat atat de frumos si ne distram la concert.. E ultima amintire a verii ce a trecut. Ulimul lucru pe care mi'l voi aminti.
Cum spuneam, natura renaste. Si noi incepem fiecare o alta viata, plina de surprize. E primavara si e asa cald afara. Nimic nu mai conteaza acum...
Poate doar ziua ce tocmai a trecut..senzatia aceea minunata de a zambi privind cerul senin, de a te plimba 10 min in pauza de la pranz cu prietenii tai...
Sau acea traditie ce ni se pare tot mai ciudata de a spune "La multi ani!" si de a primi flori si martisoare, pentru a sarbatori prima zi minunata, calda, superba de primavara.
Multumesc pentru adierea vantului, pentru razele soarelui, pentru zambetele si dragostea cu care aceasta zi ne'a facut pe toti mai fericiti.
Si cel mai important, multumesc Costy pentru desenul acesta minunat, care ma va face sa visez in fiecare seara ceva frumos, multumesc Biib pentru surpirza ta foarte draguta, Milli si Pepito, care va luptati cu toti doar pentru mine, si tuturor prieteniilor mei care ma ajuta sa zambesc zilnic si sa pasesc fericita spre o noua lumea, plina de visuri si idealuri, aspiratii si bucurii.