E prea departe..

Era mult prea frig afara... Si cu toate acestea, era primavara..
Ea se plimba, singura, prin acele locuri atat de bine cunoscute. Dorea parca sa inspire parfumul serilor de altadata. Batea vantul, soarele se ascundea. Razele sale nu doreau sa dea nastere acelor amintiri ascunse atat de bine in iarna grea ce trecuse. Fata tremura. Simtea briza rece si stia ca nimic nu mai e cum a fost. Era trista ca a durat atat de putin.
Dar eu cred ca tocmai acesta a fost farmecul. Ea nu crede asta. Mi'a spus ca i'ar fi placut sa dureze o vesnicie. Isi amintea acea seara tarzie si rece cand te'a intalnit..
Iti amintesti si tu surasul ei amar, increderea pierduta si acei ochi tristi ce pareau din alta lume. Ai ramas langa ea, a'i luat'o de mana si ai invatat'o sa priveasca din nou stelele, sa zambeasca su sa fie fericita. Toti stiau sa treaca pe langa ea, dar tu nu puteai pleca. Erai furat in paradisul ei, intr'o lume mult mai diferita si mai profunda decat cunoscusesi tu pana atunci.
Ati ramas pe o banca in parc. Ii cantai.. iar ea s'a lasat purtata de vorbele tale frumoase. Amandoi erati fericiti. Stiu totul, mi'a povestit ea. Simteai ca timpul nu are valoare si nu o lasai sa plece.. Nu stii ce sclipire are in ochi cand vorbeste despre acele vremuri. Si incepe sa planga. Oare amintirile dor? Sigur ca nu... Doare doar gandul ca ele nu se pot repeta si ca poate candva vor fi uitate.
Isi aminteste ce mult isi dorea sa plecati departe. rade si ea cand se gandeste.. Voia sa simta nisipul fierbinte si sa inteleaga tainele marii...
Dar aici se termina totul. Plange amintindu'si seara in care ai hotarat sa pleci. te privea cu chipul sfarsit de durere de la geam. Spunea ca si tu ai privit inapoi. Spera ca totusi nu ai vrut sa pleci. Dar stie ca nu te'ai mai intors vreodata. A fost poate mult prea tarziu. Mi'a spus ca a plans, desi nu voia. Se plimba singura si voia sa aduca trecutul tot mai aproape. Dar parea ca se ascunde. Ai luat totul cu tine.. Timpul, visele, gandurile.. Era ca si cand nimic nu ar fi existat. Doar un gol, suferinta ce demonstrau ca erai real, o parte din ea si din visul ei. O poveste.. trista ce se sfarseste inainte de vreme.
A plecat la mare.. A plecat doar sa simta mirosul clipelor de altadata. A plecat si spunea ca se va ascunde pentru a intelege tainele marii. Stia ca aici nimic nu e vesnic, poate doar zbuciumul si suferinta.. siguratatea..
Ultima data am vazut'o cu un bagaj asteptand trenul. Probabil inca mai cauta fericirea si libertatea pe care le'a pierdut. Mi'e dor de ochii ei tristi.. Daca ar fi aici nu i'as mai spune cat de frumoasa e viata... Mi'e frica sa nu plece in cautarea ei.. As invata'o sa traiasca in lumea in care ii place. I'as interzice sa te caute prin amintiri. Dar ea e atat de departe. Poate prea departe pentru ca fericirea si dragostea sa o gaseasca.
Dar se va intoarce, zambind, pastrand acea aroma unica de tristete. Asa e ea.. Te vor surprinde dragostea si delicatetea din gesturile ei..
S'a schimbat si totusi se gandeste la tine. Pana la urma e aceeasi fata indragostita de mare, de soarele de mai, de cerul instelat si de vise..
Imi lipseste chipul ei, pasiunea si melancolia din priviri.. Imi lipseste ea si totusi se va intoarce candva... Pana atunci e prea departe! Prea tarziu!